Domeniul pe care se află Mănăstirea este cunoscut de multă vreme ca
„Domeniul de la Malvialle” şi este situat în inima
Masivului Central (la poalele celui mai vechi vârf: stânca
Tuilière-Sanadoire şi la 15km de cel mai înalt vârf:
Puy-de-Sancy 1886m), la altitudine de 1100m. Aparţine de comuna
Rochefort-Montagne, judeţul (departamentul) Puy-de-Dome cu reşedinţa la
Clermont-Ferrand, regiunea Auvergne.
Domeniul s-a constituit ca o fermă familiară, cândva între
anii 1890-1900, când un descendent de familie nobiliară a
construit aici, pierdut în mijlocul pădurii, un ansamblu
impresionant din piatră: casa, cuptorul de pâine şi mai ales şura
ale cărei şarpantă şi dimensiuni (cele mai mari din întreaga
regiune: 52m lungime, 10m lăţime, 15m înălţime, 1100m² de
acoperiş în ţiglă de piatră, numită „lauze”, tăiată
din stânca Tuilière) au atras faima domeniului.
Condiţiile grele au făcut însă să fie abandonat de-a lungul
vremii: mai întâi de către proprietari (mai multe familii
succesive), încât Statul francez l-a cumpărat în 1929
şi a continuat să-l închirieze; apoi, definitiv în 1953,
din lipsă de chiriaşi. A fost meritul mai multor localnici şi
îndeosebi al Dlui Jean Marie Fontfreyde, care au constituit
în anul 1977 o asociaţie, în scopul salvării şi restaurării
domeniului. Vreme de peste 20 de ani, asociaţia a întreprins
lucrări de amenajare şi consolidare, însă în cele din urmă
s-a hotărât găsirea unei comunităţi religioase, care să ocupe
în permanenţă domeniul şi să-l întreţină. Astfel, în
anul 2001, domeniul a ajuns în folosinţa Mitropoliei noastre,
care a înfiinţat aici prima sa mănăstire.